Archive for the ‘De suflet’ Category

Urmaresc de citeva ore cursorul ce-mi pilpiie pe ecranul gol si parca vizualizez astfel propriile-mi batai ale inimii.

Un an a trecut in care nu am avut de spus nimic in acest loc numai al meu pe care-l impart si cu voi toti… Azi voi asterne frinturi de ginduri desirate si incilcite gordilian.p e r s p e c t i v e   2 0 1 3 . . .

Ploua interminabil in mintea-mi si timpul il masor prin picaturile de ploaie ce mi se preling pe fata-mi si ajung stinghere si jucause sa-mi adape buzele-mi insetate de viata si de drum.  Se deschid noi orizonturi si altele apun deja uitate, iar eu in  starea-mi caracteristica de inefabil ma strecor pe usa afara si nu indraznesc sa privesc in urma-mi la cei dragi ce ramin incremeniti in amintirea-mi cu miinile ridicate intr-un semn de drum bun si vint din pupa.  Pornesc…  Pentru a cita oara si pentru cit timp?  Nici eu nu am idee, dar asta este cea mai minunata parte a unei calaltorii in care ai o vaga idee a destinatiei, dar niciodata nu vei sti ce si pe cine vei intilni.  Intreaga- mi existenta pina acum am tot cautat ceva, pe cineva cind trebuia doar sa ma gasesc pe mine. Am ajuns sa ma iubesc. Si astfel in sfirsit sint LIBER! Liber sa ma pot concentra cu adevarat si constient asupra-mi. Persoana cea mai importanta din viata mea a fost si cea mai “persecutata” emotional prin lipsa cu desavirsire a iubirii de sine. Nou nascut si egoistic insetat de cunoastere ma reped in tot ce este nou in speranta ca setea-mi va fi macar partial potolita de aceasta nezidita inca fiica a Afroditei…   Accept provocarea cu normalitatea cu care duc la gura un pahar de White Russian.

Continuarea intr-un episod urmator dragii mei…

I never been an iPhone enthusiast but the mother company – Apple – has been one of my favourites from the beginning of my time in front of a computer back in the ‘80’s and ’90’s.  The innovative and the simplicity of their products made the Apple one of the most trusted and respected brands in the dynamic world of software and computer design. The brilliant spirit and the intelligence of the founder, Mr. Steve Jobs has been during the years a vector of how life should be lived and not be outlived by life itself.  I need to write about this because the world will never be the same and the spirit of Steve Jobs will outlive us and generations to come.  I will say without any doubt that he is like the Halley’s comet…. hopefully we will see his light again during our live time.

R.I.P Mr Jobs…

HOW TO LIVE BEFORE YOU DIE by Steve Jobs

Astazi 17 iunie 2011 se implinesc 101 ani de la primul zbor al unui roman cu un avion construit si pilotat de el. Discutam despre Aurel Vlaicu si al sau aparat de zbor Vlaicu I.

Biografie:

A terminat Colegiul Reformat al Liceului Calvin din Orăştie, care din 1919 încoace a fost numit “Liceul Aurel Vlaicu”, luându-şi bacalaureatul la Sibiu în 1902.

Şi-a continuat studiile inginereşti la Universitatea din Budapesta şi Ludwig-Maximilians-Universität München, în Germania, obţinându-şi diploma de inginer în 1907. După ce a lucrat ca inginer la uzinele Opel în Rüsselsheim. În 1908 se întoarce la Binţinţi unde construieşte un planor cu care efectuează un număr de zboruri în 1909. În toamna lui 1909 se mută în Bucureşti şi începe construcţia primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei. Avionul zboară fără modificări (lucru unic pentru începuturile aviaţiei mondiale) în iunie 1910. În anul 1911 construieşte un al doilea avion, Vlaicu II, cu care în 1912 a câştigat cinci premii memorabile (1 premiu I si 4 premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria. Concursul a reunit între 23 şi 30 iunie 1912 42 piloţi din 7 ţări, dintre care 17 din Austro-Ungaria, 7 germani, 12 francezi printre care si Roland Gaross, cel mai renumit pilot al vremii, un rus, un belgian, un persan şi românul Vlaicu. Cel mai mare ziar vienez,  se exprima astfel despre zborurile lui Vlaicu: “Minunate şi curoajoase zboruri a executat românul Aurel Vlaicu, pe un aeroplan original, construit chiar de zburător, cu două elici, între care şade aviatorul. De câte ori se răsucea (vira) maşina aceasta în loc, de părea că vine peste cap, lumea răsplatea pe român cu ovaţii furtunoase, aclamându-l cu entuziasm de neînchipuit.”.

La 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munţii Carpaţi cu avionul său Vlaicu II, s-a prăbuşit în apropiere de Câmpina, se pare din cauza unui atac de cord.

În anul urmator, prietenii săi Magnani şi Silişteanu finalizează construcţia avionului Vlaicu III, şi cu ajutorul pilotului Petre Macavei, efectueaza câteva zboruri scurte. Autorităţile vremii interzic continuarea încercărilor; în toamna anului 1916, în timpul ocupaţiei germane, avionul este expediat la Berlin. A fost văzut ultima dată în anul 1940.

Multumesc prietenei mele Renatta Stepanov ce mi-a deschis ochii asupra insemnatatii acestei zile.

La Multi Aniu’ Renatta si Misu azi 17 Iunie 2011…

In viata daca nu vrei sa auzi minciuni e bine sa nu pui intrebari…

Exista in fiecare din noi un mic demon ce ne biciuieste uneori sa spunem un mic neadevar, nu neaparat o minciuna, doar ceva nu chiar in deplin acord cu realitatea. De ce o facem? De ce nu ne da pace? Deoarece adevarul nu este intotdeauna ceea ce interlocutorul nostru doreste sa auda. Sau asa ne inchipuim noi, ca e mai bine sa-l protejam… Dar oare cu adevarat dorim sa nu ne ranim prietenii sau suntem egoisti defapt?  Ne este rusine cu adevarul? Probabil, de cele mai multe ori pot admite ca da. Este insa adevarul zamislit de propriile noastre fapte, poate nu din cele mai eroice sau mai brave, asa numitele prostioare cotidiene. Si in definitiv ajungem la concluzia precum ca suntem eminamente egoisti si tinem doar la imaginea noastra.  Este atat de simplu sa interpretezi un fapt intamplat si in 8 din 10 cazuri vei incerca sa te pui TU intr-o lumina cat mai favorabila. De ce facem asta? De unde setea aceasta dupa recunoasterea celorlalti? Pur si simplu este o forma de prostie omeneasca. Aceea de a cauta neostenit in ochii celor din jurul tau aprobarea ca esti o persoana interesanta si nepretuita.  Lipsa de siguranta de sine ( a se citi diferit de fudulie – care este o alta forma de prostie) si mediocritatea fac din majoritatea oamenilor de azi niste mincinosi si vanitosi in definitiv niste indivizi prosti.   Si eu sunt unul dintre ei. Dar admitand faptul ca sunt prost este un exercitiu de inteligenta si o dovada a faptului ca nu sunt un tampit cu epoleti in regula.   De aici incolo va fi greu sa ma mentin echidistant vis a vis de  prostie, deoarece ca orice alt cancer al omenirii te ataca si te consuma din-launtru catre exterior, rar dandu-ti de veste de marimea penibilitatii propriei persoane.

Nu ramane decat sa ma asum ca prost, unul ca si toti ceilalti ce incearca sa-si bucure sufletul si existenta cu tot ce-i ofera viata bun sau rau. Si cel mai important sa nu incerc sa consum din alte fiinte doar pentru ca mi se ofera prilejul. Important este de inteles ca a rani este extrem de facil, in genere sa faci rau este mai simplu decat sa faci bine cuiva. Gandeste-te cand a fost ultima oara cand ti-ai repezit aiurea partenerul sau prietenul, doar pentru ca TU aveai o zi proasta. Eu o fac extrem de des si o fac in contul persoanelor care tin cel mai mult la mine si la care ma gandesc ca TREBUIE sa ma inteleaga.  NU! Nu trebuie altcineva sa suporte propria noastra neputinta, frustrare si in definitiv prostie.

Strange-i in brate si cere-le iertare si cand o vei face…incearca sa te hranesti din lumina ce va aparea in privirea lor.  Atunci vei sti ca ai facut un lucru minunat si nu o prostie.

Ne revedem curand….

Nu am mai scris de ceva vreme….

Defapt niciodata nu am fost prea harnic cu acest loc de presupusa libertate de exprimare a aberatiilor si gandurilor invalmasite in propria-mi minte….pacat… ar fi trebuit sa fie aceasta supapa mea de refulare, vana mea de evacuare a prea plinului ce se acumuleaza si de atatea ori “stagneaza” in strafundurile mintii mele, nedecantandu-se, nepermitandu-mi sa ma oxigenez, defapt sa respir …. sa mai SIMT ca traiesc.

Si pe nesimtite au mai trecut doua luni din viata mea, intr-un ritm mai alert si cu o rata de improspatare la care creierul meu nu reuseste sa se ajusteze, dar la care reactioneaza totusi prompt, ca un aparat cu fise la apasarea butonului ” mai da-mi o cola”…

Ma trezesc uneori in timpul zilei si ma privesc muncind, incrancenat, serios, gandit, incruntat, cu toate simturile incordate, gata de atac, ca o felina ce simte mirosul prazii apropiindu-se….  Ghemuit in scaunul meu, cu ochii scrutand imensitatea pixelata a ecranului, intr-o pozitie anormala, ce-mi genereaza minunate dureri de spate la venirea serii, trec printr-un proces de dedublare si reusesc sa ma privesc pe mine insumi  (pam -pam)! Straniu! Nu ma recunosc, este corpul meu, dar nu sunt eu.  Cand a trecut timpul, unde a fugit lumina din ochii mei? Cine esti si ce vrei de la mine? Workoholic patologic… trezeste-te… nu e pentru tine, poti mai mult si mai bine!

Dragii mei, cu totii suntem deprimati uneori, dar eu nu ma simt un deprimat si  un invins de sistem…. cred si sper totusi “ca binile invinge”! Sunt un alt roman care tanjeste la macar un trai decent in tarisoara asta violata de generatii intregi de samavolnici si analfabeti cu diplome si doctorate luate in leasing si pe sub mana.

Sunt si eu satul de o Romanie ce sta pe centura Europei ca ultima petarda stropita de rotile tirurilor nemtesti conduse de  soferi turci ce transporta cacaturi europene “Made in China”, poate poate o sa aiba si ea ceva macar caldut in stomac la noapte….

Gata cu politichia ca devin virulent si doctorul mi-a spus ca dupa 30 de ani barbatii trebuie sa aiba grija…. ca sunt predispusi la tot felul de chestii ce se pot termina tragic ( te insori, faci un copil si dupa 10 ani afli ca nevasta traieste cu prietenul tau de-o viata, iar copilul nu e al tau).

Intr-o tara care a dat lumii notiunea ” ai grija sa nu te traga curentu’ “, mi se pare absolut normal logic ca barbatii dupa 30 de ani sa aiba grija la colesterol si EEE-urile din alimentatie.  Pe femei nu le afecteaza, decat mai tarziu, cand noi oricum suntem demult oale si ulcele…

Dupa cum ti-ai dat seama deja, nu vorbesc despre nimic si aberez la greu….

Intr-un episod urmator voi continua sa te ametesc pe tine si pe mine in acelasi timp si cu aceeasi placere!

La buna revedere…

If you ever asked yourself, as a Formula 1 enthusiast, what made Ayrton Senna such a great driver, then you just have to take a closer look at the start of the 1993 Donington Park UK wet race. Senna was starting from 4th position behind Schumacher, Damon Hill and Alain Prost and he lost another one untill the first right corner. But…..  see for yourself and be amazed.

The Best F1 Driver that have ever lived…

Ayrton Senna Imola 1989

Image via Wikipedia

Just Kipling… in interpretation of Harvey Keitel….. pointless to add anything.

 

 

NSRW Rudyard Kipling

Image via Wikipedia

So…anyone can have one, because they quit…at some point in time.

Take it easy…dudes

PENTRU SUNET ADAUGATI MANUAL: &fmt=18 –  la finalul link-ului Yutube.

Din motive necunoscute acest clip nu e pe placul yutube, desi are peste 2 milioane vizionari…shit happens.

Tot marti, cand participam la documentarea fotografica a unui making-off de emisiune pe teme de ecologie si responsabilitate civica, eram pe acoperisurile Bucurestiului si am surprins aceste “peisage”, cum minunat spunea o domnisoara in filmul “Asta seara dansam in familie” de acum 40 de ani.

Bucurestiul din aceasta postura va fi in centrul teleobiectivului meu in urmatoarele luni. Si poate se va lasa cu un vernisaj.  Deoarece toamna se numara bobocii….nu?

Un placut sentiment se strecoara, strengar precum un copil in camara bunicii plina de bunatati, in sufletul meu impietrit de ceva vreme… Este nascut de emotia primaverii ce va sa vina si mai ales a verii ce se intrevede in orizontul apropiat. Am intrat in luna Aprilie, in care acum 31 de ani ma nasteam intr-o semi-superba zi de joi. Un chin pentru iubita mea mama.  Ma simt ca fiecare dintre voi, sper cel putin, un norocos. Primavara este momentul in care o luam de la capat si in acest an va fi momentul in care eu voi hotara intr-un sfarsit ce voi sa fac mai departe…  Ajuns pe meleagurile natale revad fetze si oameni, oameni si fete si imaginile lor se succed cu o rapiditate ce ma face sa ma minunez de puterea subconstientului de a nu se “incarca” cu imagini absolut inutile. Ma salut la fiecare pas cu cate cineva cunoscut sau nemaivazut de ani buni si ma bucur de fiecare data. Apoi trec mai departe si aproape am si uitat… Asa vi se intampla si voua? Putin probabil…  Functionam fiecare intr-un ALT fel.

Petrec o dupa amiaza semi-superba de 3 aprilie, data ce pentru mine are o importanta si o semnificatie mai mult decat capitala. Sunt dator unei prietene de suflet sa reusesc!!! “Fiinta intru fiinta si nu fiinta intru devenire”, cum spunea Noica – este telul existentei mele . Mi se spune des ca sunt insolent si arogant. Dar eu mi-am reclamat adeseori acest drept de a fi insolent si-mi justific atitudinea prin prisma relatiei mele pasagere cu filozofia celor trei mari impertinenti ai secolului XVIII: Voltaire, Rousseau si Diderot. Filozofia are menirea sa irite comoditatile noastre.  Sa nu credeti ca pozez intr-un filozof, departe de mine o atat de mare insolenta. Sunt doar un tip cu ceva experienta si cu o neistovita sete de a pune sub semnul intrebarii tot ceea ce ma inconjoara. Multi o faceti, putini inteleg si mai putini raman cu ceva dupa aceasta introspectie…

Vreau sa ma trezesc, vreau sa ma smulg din gloata si vreau sa alerg zburand liber catre viata ce mi-a fost incredintata, promisa si niciodata oferita pe tava!

Fiinta intru fiinta…

Venind azi spre casa, de la impinsul tomberoanelor ascultam city fm la ricul meu cu dubla galena si ma loveste aceasta melodie si mai ales versurile pline de …. speranta.  Ma gandeam la toate femeile pe care am avut privilegiul si nu in ultim rand placerea sa le cunosc pana la 30 ani. Experientele traite alaturi de ele ma fac azi barbatul care sunt si care cauta in continuare asiduu si fara sa precupeteasca nici un efort acel ceva care te face sa vrei sa te opresti la una! La una singura… Dragii mei…am vaga impresie ca nu exista acel ceva ce te poate opri din cautare sau nu poate fi definit de mine la acest moment. Si este trist… Fiecare cautam ceva, altceva, pe cineva, uneori pe oricine care sa ne suporte tacanelile, obsesiile, viciile, fetisurile, ideile, gandurile ciudate ce transpira cu iz de floare de colt dintr-un ungher uitat si ascuns al subconstientului obosit de atatea fete si atatea pozitii ciudate. Suntem nascuti sa fim contorsionisti. Nu suntem niste animale care ne-am nascut sa fim fericite. In nici un caz. Suntem nascuti cu singurul scop de a procrea!!! Tot ce ne dorim este sa ne raspandim samanta “pretioasa” in toate cele 4 zari si sa ne pisam pe roza vanturilor razand.

Doresc ganduri mai bune acum la inceput de primavara…

Va doresc sa va doriti si sa va opriti din pribegie. Se pare ca merita…

Va urma…

Fundatia Nicu Alifantis impreuna cu Jurnalul National au lansat saptamana trecuta un disc de mare exceptie pe care nu-l mai scot din CD player anul acesta pentru nimic.  Coperta acestui minunat compendium de melodii de suflet este un adevarat album de fotografie semnat de nimeni altul decat Razvan Voiculescu , alaturi de care am avut placerea sa descopar o alta fata  a Dobrogei, calare pe mobre in cadrul EMA II 2008.

Voi reda un text scris de Nicu Alifantis, sper sa nu se supere:

Cu patru ani in urma, un drag prieten de suflet imi destainuia la un moment dat cum ca lui ii place sa ma asculte iarna, ca si cum as fi un cantaret de semineu!…

Mi-a placut mult asta si asa s-a nascut in mine ideea acestui album. Recunosc ca am momente, din ce in ce mai des, cand ma apuca nostalgia acelor cantece simple, cu vorbe frumoase, care spun atat de multe; mai ales povesti tandre, calde, sensibile, nascute din suflet ca o rasuflare…

Toti cei ce-au fost alaturi de mine, si carora le multumesc pentru asta, mi-au inteles intentia si au reusit sa creioneze acel spatiu pe care mi-l doream, atat prin sunet cat si prin imagine: un spatiu uman, natural, prietenos, cald, sensibil, facand din aceasta insiruire de cantece, o poveste ce se lasa spusa si auzita de cativa oameni adunati undeva, in fata unui semineu la o ceasca de ceai englezesc, cu o tigara buna de foi si cu un whisky malt scotian, vechi de cand lumea…”

Dar sa lasam menestrelul sa-si spuna povestea….

Tu prietene cititor,  imagineaza-ti un semineu sau aprinde-l pe al tau si asculta acest CD exceptional…..si asculta….. pana la sfarsitul lumii….